Despre mine

cropped-descarcare.jpg

Cine sunt eu

Era prin `95 cand am vazut prima oara pe cineva care construia un cuptor de covrigi, in Constanta. Era o cunostinta de a mea care se ocupa de mult timp cu asa ceva. Stand de vorba cu el, urmaream in acelas timp cu atentie si interes ce si cum facea. Nu mi-a luat mult timppentru a intelege ideea de ansamblua constructiei unui astfel de cuptor.

Primul meu cuptor l-am realizat fara pretentii financiare, la o clienta care voia sa deschida o covrigarie si nu dispunea de suficienti bani. Cu ceea ce stiam si un pic de noroc, l-am “nimerit” din prima. Clienta a fost foarte multumita de felul cum functiona, iar dupa doua luni de zile, din propie initiativa, m-a chemat si a insistat sa ma plateasca dublu fata de pretul pietei pentru un astfel de cuptor, in semn de multumire ca am ajutat-o sa ii mearga bine afacerea.
Mai apoi, cu increderea castigata ca urmare a primei lucrari reusite, mi-am construit un cuptor de covrigi chiar pentru mine, intrucat vazusem deja cat de profitabil este acest business. Dupa ce am demarat aceasta afacere de familie, am continuat sa construiesc cuptoare, initial in Constanta, pentru cei care doreau si ei sa faca si sa vanda covrigi-si nu erau deloc putini, intrucat era foarte profitabila aceasta afacere. Dupa urmatoarele trei cuptoare, il depasisem in pricepere si notorietate pe meseriasul de la care “furasem meseria”, in timp ce respectivului ii erau necesare 10-15 zile sa finalizeze un cuptor, eu reuseam sa fac unul in cel mult 3 zile.
Cum unul din cuptoarele construite de mine functiona in Piata Centrala din Mangalia, multi turisti au cerut numarul meu de telefon, interesati fiind sa construiasc cate unul si pentru ei. Asa am ajuns sa fiu solicitat in majoritatea resedintelor de judet din intreaga tara, fiind nevoit sa fac programari si sa le respect pentru a multumi pe toata lumea.
Dupa cativa ani, am inceput alte afaceri, in domeniul comertului alimentar, intrucat cererea de constructii cuptoare din caramida pentru covrigi scazuse. Fireste- aparusera pe piata cuptoarele electrice cu banda, mai usor de operat, chiar daca nu mai aveau covrigii acelas gust… Ca urmare, m-am dedicat in intregime comertului alimentar, asta pana cand- ghinion-au aparut hipermarketurile, precum ciupercile. Unul cate unul, din pacate(sau din fericire pentru mine)magazinele de cartier au cazut, asa ca am fost nevoit sa caut un alt drum. A fost momentul cand mi-am adus aminte de un tigan bataran de la Strehaia, care a tinut mortis sa ii fac si lui un cuptor la el in curte. Atunci mi s-a “aprins beculetul” si am zis: “cinepoate sa faca mai bine decat mineasa ceva?” Pe langa cuptorul pe care stiamsa il fac cu ochii inchisi, am incercat sa revolutionez un gratar, care prins foarte bine la public. Langa ele am pus tot ce mai e nevoie intr-o bucatarie, facute cu profesionalism(m-a ajutat si faptul ca am ca hobby arta culinara).
Ajutat de referintele date de clientii multumiti, cat si de internet, am inceput sa primesc tot mai multe solicitari, din intreaga tara cat si de la multi romani plecati la munca in strainatate. Asadar, am revenit la metoda programarii din vreme a lucrarilor, astfel incat sa pot raspunde cu seriozitate si profesionalism la toate cererile de lucrari.
Configuratiile multifunctionalelor de gradina pe care le fac nu sunt rigide, ele adaptandu-se spatiului disponibil si dorintei clientului, dar respectand principiile de functionalitate si amprenta propie. Eu nu le consider simple constructii, ci adevarate opere de arta, in care pun nu doar experientasi imaginatie la bataie, ci si mult suflet. Imi doresc sa functioneze perfect, sa adune in jurul lor familii si cercuri de prieteni cu voie buna si bucurie de a petrece, pentru cel putin doua generatii de la momentul inaugurarii. Va provoc sa verificati si sa va convingeti singuri.

Nea Florica